Artiști

Nume Prenume   Irina Bucescu

Anul nașterii  1988

Studii:   Pian/ Licența și Masteratul în Arta Actorului, UNATC/ Canto.

Experiență profesională (selectiv):     

• Rolul – Melania Gurău în “Mobilă și Durere”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, spectacol care a luat 2 premii UNITER.
• Cântăreață, compozitor, textier, producător muzical în trupa Temple Invisible. 
• Rolul – Monica în lung-metrajul “Sex Traffic”, regizat de David Yates (regizorul filmelor – Harry Potter, Fantastic Beasts, Tarzan, Pain Hustlers etc). “Sex traffic” a luat 8 premii BAFTA.
• Rolul – Gabby, rol principal în lung-metrajul “Rusty Steel”, unde am jucat alături de Dean Stockwell, Paul Campbell și Johann Urb.
• Rolul – Clara Einsford-Hill în musicalul “My Fair Lady”, regizat de Răzvan Ioan Dincă, spectacol care s-a jucat la Sala Palatului.

Despre mine: Am trecut prin multe experiențe, ceea ce tind să cred că m-a făcut puternică. Sunt încăpățânată, sau perfecționistă, depinde de perspectivă. Să cânt, să joc și să dansez e ceea ce mă face să mă simt liberă, perfecționarea acestor abilități fiind prioritatea numărul unu. Echipele creative sunt cireașa de pe tort.   

Influențe:     Primele influențe au venit de la mama (actriță, regizor) și bunica (inventatoarea unui sistem de teorie muzicală, rector al Universității de Artă “George Enescu” din Iași, teoretician, dirijor, pianistă, violoncelistă). De la 3 ani am jucat în spectacole pentru copii la Sala Polivalentă din Iași, iar la 8 ani am jucat rolul Kathy-copil din piesa “La răscruce de vânturi” de la Teatrul Național din Iași. Aceste experiențe m-au dezvoltat și format, ajutându-mă să distilez interior chemarea de a performa. Pe la 13-14 ani am citit, cu sufletul la gură, “Agonie și extaz” de Irving Stone, carte care mi-a deschis un orizont incredibil de profund în căutările mele artistice – în continuă desfășurare. Din acea lectură am înțeles că munca unui artist e de o complexitate soră cu însăși viața, că a crea înseamnă a fi în constantă conexiune conștientă cu tot ceea ce mă populează și că doar dedicarea totală mă poate duce către originalitatea exprimării – pe care orice artist o caută. Bineînțeles că Bach, Beethoven, Mozart, Vivaldi, Strauss și mai târziu Debussy, Satie, Barber, Scriabin și mulți alții – mi-au fost părinți spirituali, care mi-au înălțat spiritul și mi-au deschis imense dimensiuni în explorarea cărora mă aflu în continuare. Renașterea și impresionismul sunt curente vizuale cu care rezonez organic, dar expresionismul, suprarealismul și op art-ul (lucrări ale unor artiști precum Vasarely, la expoziția căruia am petrecut o zi întreagă) mi-au deschis mintea către puterea percepției și modalitățile prin care pluripespectivismul ne ajută să cernem complexitatea infinită a Universului. La nivel teatral – Castellucci m-a inspirat definitiv și iremediabil, lumile pe care le creează continuând să mă populeze peste ani la fel de intens de parcă tocmai aș fi ieșit din sala de teatru. Hamlet-ul lui Ostermeier a fost iarăși o experiență de neuitat. Și, bineînțeles Victor Ioan Frunză, Adriana Grand și colegii actori alături de care am lucrat au lăsat o amprentă foarte puternică asupra modului de lucru, a aplecării spre text și o disciplină greu de egalat cu alte experiențe pe care le-am avut în teatru.  Marina Abramovici și Es Devlin sunt alte două creatoare magnifice care m-au inspirat profund. Cinematografic – sunt mulți regizori ale căror forță și intuiție mi-au declanșat entuziasmul creator, printre care Wes Anderson, al cărui “The Royal Tenembaums” l-am văzut la 18 ani de 18 ori, la fel și scurt-metrajul lui – “Hotel Chevalier” – și asta – din nou, pentru că universul lui m-a acaparat și, brusc, mi-am dorit să fiu acolo, cu acele personaje, îmbrăcată în aceeași paletă de culori, ascultând aceeași muzică, râzând la aceleași glume. Ingmar Bergman, Kubrik, Tarkovski, Miyazaki, Gaspar Noe, Blake Edwards și Peter Jackson sunt alți mari creatori care m-au făcut să-mi doresc să fac parte din lumile lor. Julie Andrews și Cate Blanchett sunt două universuri în sine, iar Elif Shafak, Herman Hesse, Virginia Woolf, Kahlil Gibran, Tolstoi, Shakespeare, Kundera, J.P. Sartre, Ibsen sunt doar câțiva dintre scriitorii și dramaturgii ale căror creativitate și generozitate artistică m-au dus în călătorii de ani-lumină.            

Citatul preferat: 

“Therefore let your visit to that temple invisible be for naught but ecstasy and sweet communion. For if you should enter the temple for no other purpose than asking you shall not receive: And if you should enter into it to humble yourself you shall not be lifted: Or even if you should enter into it to beg for the good of others you shall not be heard.

     It is enough that you enter the temple invisible.” Kahlil Gibran, Profetul

• Cu Temple Invisible am concertat în Londra, Paris și la multe festivaluri din țară (Electric Castle, TIFF, Street Delivery, Delahoya, Electronic Beats și multe altele). Despre Temple Invisible s-au scris în presa internațională de specialitate lucruri precum: “Paving the way in electronic music. — Hunger Magazine/ “The crushing intensity of their music comes equipped with a redemptive, blissful edge” — Clash Magazine/ „Bucharest two-piece Temple Invisible audibly pilfer a fair amount from many a more Western counterpart (Collide features breathy, trip hoppy vocals courtesy of Irina Bucescu; protuberant, distorted bass lines of which Colin Greenwood (Radiohead) could be proud; a built-up breakdown that sounds not unlike Björk fronting Blue Lines-era Massive Attack) although the Romanians have interwoven their influences together with one another in so nimble a manner, that their music should incorporate the precision seen in the amorphous reticulum from the above artwork.” — Dots & Dashes/ „Temple Invisible hails from Romania, and makes a brand of dark, icy, electronica that feels like someone took the industrial tremor of Depeche Mode and the trip-hop sprinklings of Portishead, and made them spend the night locked together in a pitch black dungeon.” – THUMP/VICE NY/ „Drawing comparisons to the likes of Depeche Mode, Radiohead, Massive Attack, Gary Numan and more.” – FindYourSounds/ și multe alte articole, fiind primii români menționați și aclamați în majoritatea acestor publicații. Presa românească a scris lucruri precum: „Temple Invisible sunt genul ăla de trupă românească despre care afli din revistele din UK, dacă nu cumva i-ai văzut accidental prin Control sau la Electric Castle confundându-i cu ceva undergroundereală europeană în turneu. Sunt un mix fascinant de pop experimental, electro și noise cu un vibe întunecat, aproape gotic, și o voce feminină șoptită și enticing. Electro-ul românesc a mai avut destule momente de glorie, dar se pare că scena a ajuns în sfârșit la nivelul ăla de maturitate în care să fie relevantă internațional și să ofere un standard de calitate constant. Nu știu voi, dar eu abia aștept concertul Temple Invisible.” – Overground Magazine. Prima piesă pentru film pe care am vândut-o a fost pentru serialul “Umbre” (HBO). Am continuat să compun și să vând muzică atât pentru serialele HBO, cât și pentru lung-metraje produse de Mandragora, Netflix și instalații VR care călătoresc prin lume.